Media romaneasca si internationala pun in corpore datoriile Greciei pe seama cheltuielilor sociale exagerate si a productivitatii scazute a fortei de munca elene. Conform acestei teorii, statul grec isi poate plati datoriile si poate reintra in normalitatea fiscala numai prin masuri de austeritate dure, respectiv diminuarea drastica a cheltuielilor sociale si implicit a nivelului de trai al cetatenilor. Insa o parte a populatiei are alta parere, dupa cum o demonstreaza grevele generale si protestele de strada, uneori violente, care au devenit noua normalitate in Atena. Care sunt argumentele lor?
Opozantii masurilor de austeritate sustin ca guvernarile recente nu au explicat populatiei motivele si conditiile in care au contactat aceste datorii, cum s-au cheltuit banii si cine sunt creditorii. Intr-un documentar numit Debtocracy (optiunea pentru subtitrare este in coltul dreapta-sus al imaginii), protestatarii arata ca aceste datorii uriase indeplinesc cele trei conditii necesare pentru a fi declarate “datorii odioase”:
- Opinia publica nu a fost consultata la contactarea acestor credite;
- O parte semnificativa a creditelor nu are legatura cu cheltuielile sociale sau altfel de beneficii pentru cetateni, fiind de fapt in avantajul unor organizatii externe. Spre exemplu, guvernul grec a cheltuit miliarde pe tehnologie militara germana si franceza precum tancuri si avioane de vanatoare. O alta parte a banilor a fost folosita pentru a acorda contracte preferentiale unor companii ca Siemens, care au mituit functionari guvernamentali in acest sens.
- Creditorii straini stiau aceste lucruri.
Notiunea legala de datorie odioasa a aparut intr-un tratat juridic scris in 1927 de Alexander Nahum Sack. Autorul arata ca astfel de credite facute de un regim politic in dauna intereselor populatiei dispar odata cu respectivul regim. Acestea sunt datorii ale regimului, nu ale natiunii. Exista numeroase precedente istorice in acest sens. Mexicul a repudiat datoriile acumulate in timpul imparatului Maximilian. La ocuparea Cubei, Statele Unite au refuzat sa plateasca datoriile acumulate de aceasta tara sub imperiul colonial spaniol. Tot Statele Unite au anulat o mare parte a datoriei acumulate de Irak sub Saddam Hussein.
Poate cel mai bun exemplu este Ecuadorul, unde guvernul Raffael Correa a format o Comisie de Audit a datoriei nationale. Dupa 14 luni de analiza a creditelor contactate de guvern in ultimii 50 de ani, comisia a concluzionat ca acestea erau in mare parte nelegitime. Correa a refuzat prin urmare sa le plateasca si a expulzat din tara reprezentantii FMI si ai Bancii Mondiale, considerate principalele vinovate pentru acumularea datoriilor odioase.
Aceleasi institutii sunt vinovate de situatia disperata in care a ajuns Argentina, aminteste documentarul. Aceleasi politici de privatizare si austeritate promovate de FMI, care au esuat in Argentina si multe alte tari, sunt acum promovate de Banca Centrala Europeana in Grecia si celelalte tari periferice ale UE. In toate tarile, datoria natioanala a explodat prin transferarea la bugetul de stat a riscurilor si costurilor bancilor creditoare si ale corporatiilor straine. Pana la 90% din creditele contactate de la FMI si Banca Mondiala au trebuit cheltuite pe anumite proiecte de infrastructura acordate unor companii straine gen Haliburton. Un mic procent al populatiei a beneficiat de aceste proiecte, iar restul au trebuit sa plateasca datoriile. Grecia a cheltuit un miliard numai pe asigurarea securitatii Jocurilor Olimpice.
Goldman Sachs si alte banci straine au consiliat si ajutat guvernul grec sa contacteze credite, mai aminteste documentarul. Un fost angajat al Goldman Sachs a fost numit seful Biroului de Management al Datoriei Publice. In buna traditie a bancii, Goldman Sachs isi asigura spatele in caz de prabusire a Greciei chiar in timp ce ii consilia guvernul.
Documentarul arata si ca intrarea in Eurozona a scazut competitivitatea economiilor tarilor europene periferice fata de cea germana deoarece salariile germanilor au crescut cu numai cu 7%, comparat cu 27% in restul eurozonei. Astfel, guvernul german a declarat razboi fortei de munca germane si incearca acum sa determine restul Eurozonei sa faca acealsi lucru. Rezultatele acestor politici ale UE in privinta competitivitatii si a balantelor comerciale ale statelor membre erau inevitabile.
Opiniile exprimate de Angela Merkel si investitorul american Jim Rogers, printre multi altii, privind diferenta dintre productivitatea angajatului german mediu si a celui grec sunt discutabile. Astfel, o analiza a bancii franceze Natixis, bazata pe statistici Eurostat si OECD, arata ca Grecia si alte tari periferice (Portugalia, Spania, Irlanda, Italia) sunt egale si uneori superioare Germaniei la numarul de ore lucrate saptamanal, numarul zilelor de vacanta si varsta pensionarii.
In virtutea acestor informatii si precedente istorice, partea revoltata a populatiei Greciei sustine ca o mare parte a datoriei nationale este odioasa/nelegitima si prin urmare nu trebuie platita. Guvernul trebuie sa explice populatiei cum s-au contactat si pe ce s-au cheltuit aceste credite. Este necesara o Comisie de Audit si o analiza temeinica, dupa modelul ecuadorian. Pe viitor, societatea civila trebuie sa aiba o mai mare implicare si putere de decizie privind contactarea de credite externe.
