Annuit Coeptis

Unde este incalzirea globala?

In Mediu on octombrie 13, 2009 at 9:54 am

BBC: Temperatura globala medie nu a mai crescut din 1998, desi procentul de dioxid de carbon din atmosfera a continuat sa creasca. Acest lucru a dat peste cap toate previziunile bazate pe modele matematice care postulau o relatie directa intre dioxidul de carbon atmosferic si temperatura. Chiar si un membru al IPCC, Mojib Latif, confirma racirea observata in ultimii ani si spune ca ar putea continua inca un deceniu sau doua.

Cei 11 ani de pauza determina multi specialisti sa analizeze din nou factorii naturali care influenteaza temperatura atmosferica, precum activitatea solara si ciclurile termice ale oceanului planetar.

Scepticii, care au afirmat mereu ca factorul uman este minor in determinarea temperaturii globale, considera ca acesti 11 ani demonstreaza corectitudinea pozitiei lor. Presedintele UE, Vaclav Klaus, si-a reiterat in acest an opinia ca establishmentul adeptilor incalzirii globale este mai putin interesat de starea planetei cat de controlarea activitatilor umane prin taxe si restrictii suplimentare, ca si oprirea dezvoltarii economice. Scepticii au subliniat mereu ca tarile sarace si cele in curs de dezvoltare sunt cele mai afectate de aceste politici asa-zis environmentaliste. Spre exemplu, pretul anumitor cereale s-a triplat in ultimul deceniu, in principal din cauza transformarii lor in etanol.

Adeptii teoriei bazate pe activitatea umana cauta modalitati de a-si reconcilia previziunile gresite cu realitatea, afirmand ca incalzirea globala poate lua si pauze, dar se va relua cu siguranta in urmatorii ani. O dovada a adaptarii discursului lor la realitate este inlocuirea sintagmei “incalzirea globala” cu “schimbarea climei”.

Problema incalzirii globale va fi din nou in centrul atentiei in decembrie, cand liderii lumii se vor reuni la Copenhaga pentru a discuta un nou tratat de reducere a emisiilor industriale de dioxid de carbon. Tratatul ar urma sa-l inlocuiasca pe cel de la Kyoto.