The Examiner (Irlanda): In 1993, cunoscutii economisti George Akerlof si Paul Romer au publicat un articol intitulat simplu “Furand” care explica producerea crizelor financiare al deceniului ‘80, printre care scandalul Savings&Loans si caderea pietei imobiliare din Texas. Concluzia lor are doua calitati ale geniului: este simpla si a ramas la fel de actuala si astazi.
Astfel, cei doi autori arata ca marile institutii financiare si marii investitori privati fac fraude de proportii pentru a provoaca intentionat astfel de crize financiare stiind ca guvernul va interveni platind de la buget toate pagubele. Prin urmare, asa-numitele “bailouts”, sau zecile de miliarde scoase de la buget pentru salvarea marilor institutii financiare nu reprezinta un aspect secundar al problemei, ci problema in sine. New York Times arata si el cat de actuale sunt aceste concluzii.
Crizele financiare ale anilor ‘80 au fost provocate de marii investitori privati, arata cei doi economisti. Acestia au imprumutat sume uriase de bani in conditii atat de riscante incat conduceau sigur la faliment. In realitate, investitorii stiau ca guvernul ii va salva cu bani de la buget. Astfel, ei au ramas cu profituri uriase iar guvernul a ramas cu pierderile.
Pe scurt, investitorii au furat, afirma autorii. Daca ar fi urmarit realizarea unui profit onest, asumandu-si riscurile, ar fi actionat cu totul altfel. Ei insa au acordat imprumuturi fara a verifica nici cele mai simple informatii despre beneficiarii lor, iar in unele cazuri chiar fara a le cere acele informatii. Au actionat ca si cum riscurile ar fi fost ale altora, nu ale lor. Si au avut dreptate.
Alan Greenspan, fostul presedinte al Federal Reserve, se declara socat in fata Congressului american de faptul ca Wall Street a actionat impotriva propriului interes cand a recurs la astfel de fraude. Dar starea de soc al lui Greenspan nu este justificata, arata cei doi economisti. Teoria Jafului arata ca Wall Street a actionat tocmai conform propriului interes, respectiv profitul maxim. Doar ca profitul maxim nu se obtine cum credea Greenspan, un adept al laissez-faire, ci prin jaf.
Cum au reusit bancile sa jefuiasca bugetul? Simplu: au imprumutat sume enorme de la investitori din toata lumea. Ele au oprit un procent substantial sub forma de “costuri de management” sau “bonusuri de performanta”. Cand a devenit evident ca bancile nu au nici o sansa de a restitui banii celor de la care i-au imprumutat (investitori privati, guverne, alte banci, etc), guvernul a intervenit platind el respectivele datorii, sub forma de “bailouts”. In concluzie, bancile aparent iresponsabile au devalizat bugetul cu multi ani inainte ca guvernul sa intervina.
Sistemul financiar, in ansamblul sau, are tot interesul sa produca din cand in cand un astfel de colaps, spune Paul Romer. Interesul pentru colaps apare in sistem atunci cand proprietarii institutiilor financiare pot da faliment pe banii populatiei in loc sa dea faliment pe banii proprii. Proprietarii vor exploata astfel de ocazii acordandu-si salarii si bonusuri mai mari decat valoarea firmei, urmand ca guvernul sa plateasca diferentele si pagubele. Akerlof a anticipat corect si mijlocul favorit de jefuire folosit in urmatoarea criza, respectiv CDS, sau credit-default swap, un concept obscur la acea vreme.
Cum putem preveni crizele financiare? Guvernul trebuie sa preia controlul unei institutii financiare imediat ce potentialele ei pierderi depasesc valoarea ei. De asemenea, recompensele financiare masive ale Wall Street trebuie acordate numai dupa ce se dovedeste ca sunt bazate pe profituri reale, nu imaginare. Orice masuri mai blande decat acestea reprezinta invitatii la jaf, concluzioneaza Akerlof.
